Friday, December 25, 2015

Dosar UltraSecret: Părintele Arsenie

DOSAR ULTRASECRET DZ 1986:
O întâlnire în care s-a decis soarta României!
Cum s-a întâlnit conducerea Departamentului Zero cu
Marele Sfânt Arsenie Boca!

Care trebuie să fie destinul poporului român în contextul internaţional!
Cum a contactat părintele Arsenie un general de la vârful Armatei Române!
Ce le-a revelat părintele Arsenie militarilor despre moştenirea Ancestrală Dacică!
Cum l-a înfuriat Sfântul pe Ceauşescu într-o întâlnire directă, prezicându-i moartea!
Care este cauza principală a tuturor problemelor naţionale şi de ce suntem colonie Americană!
* * *
___Acum îţi voi spune că adevărata intenţie a colonelului Obadea era de a face o deplasare foarte secretă, la Mănăstirea Cernica, lângă Bucureşti. Cred că înţelegi faptul că, în acele vremuri (perioada comunistă, 1986), deplasarea unor oficialităţi politice sau militare din conducerea ţării la un lăcaş de cult era ceva foarte periculos. Regimul comunist, ateu prin însăşi doctrina sa, elimina din start această abordare sub ameninţarea unor pedepse corespunzătoare.
___Nu am ştiut nimic despre ţinta deplasării noastre până nu am ajuns la poarta bisericii. Eram însoţit de colonelul Obadea şi călătoria am efectuat-o pe timpul nopţii, de la bază până la Bucureşti cu elicopterul, iar de acolo şi până la Cernica cu un automobil de teren. Pe drum, colonelul mi-a spus că doreşte să mă întâlnesc şi să vorbesc cu un preot cu totul deosebit, despre care spunea că era deja un adevărat sfânt în viaţă, având mari puteri şi har divin.
___La intrarea în curtea mănăstirii am zărit foarte multe maşini ale oamenilor care veniseră din toate colţurile ţării să viziteze mănăstirea sau să se roage plini de credinţă. De fapt, Obadea mi-a explicat că aproape toţi cei care aşteptau pe şosea se aflau acolo pentru a vorbi cu acel monah, care se numea Arsenie Boca. Colonelul aranjase deja întâlnirea cu câteva zile înainte, în timp ce mergeam prin curtea mănăstirii şi ne îndreptam spre chilia ascetului am putut observa două gărzi în civil care se postaseră de o parte şi de alta a uşii chiliei respective. Cei doi trebuiau să asigure paza, astfel ca noi să nu fim deranjaţi pe tot parcursul discuţiei. Deşi zorii încă nu apăruseră şi afară era destul de frig, prin curte se deplasau câţiva călugări, rapid şi fără zgomot, probabil pentru rugăciunea de dimineaţă.
___Înainte de a intra în chilie, Obadea mi-a spus:
Mânăstirea Cernica, unde a stat temporar Sfântul Părinte Arsenie Boca

___— Singurul lucru pe care îl doresc de la tine este să discuţi foarte deschis cu părintele Arsenie. Vom fi doar noi doi în încăpere cu părintele, iar această discuţie trebuie să rămână secretă. Avem mulţi duşmani.
___Mi-am dat în mod tacit acordul. Colonelul era un om inteligent şi capabil, care ştia să se strecoare printre meandrele" sistemului comunist impus de Ceauşescu şi care intuia corect că zilele dictaturii acestuia erau practic numărate. Ne aflam în anul 1986. În acea perioadă, abilitatea colonelului consta mai ales în a lăsa impresia unei activităţi ireproşabile, în paralel cu pregătirea terenului pentru „noua trecere". Rezistase şapte ani la conducerea departamentului - caz foarte rar în acea vreme - şi nu voia să facă vreo greşeală tocmai atunci când se iveau speranţele unui nou început pentru întreaga ţară.
___Orice acţiune în acest sens trebuia planificată cu minuţiozitate şi executată cu mare atenţie. Schimbarea la care aspira aproape toată lumea(se referă la revoluţia din 1989) - şi populaţia, şi unii şefi politici sau militari - era iminentă, însă ea trebuia să se producă în condiţii de maximă securitate, pentru a se împiedica astfel eventualele eşecuri(având în vedere faptul că revoluţia s-a transformat într-o lovitură de stat, este clar că a fost un eşec total, în ciuda tuturor pregătirilor!). Comploturile sau grupările se dovediseră periculoase, încrederea în alţii era aproape imposibilă, astfel că lui Obadea îi mai rămăsese practic un culoar destul de îngust de acţiune, acela al specificului activităţii DZ, al cărui şef era. Dacă era inteligent folosită, această direcţie de acţiune se putea dovedi, totuşi, foarte eficientă.
___Colonelul nu avea aspiraţii politice şi nici nu dorea să parvină în sfera afacerilor, ci îl interesa cu precădere tranziţia, menţinerea şi dezvoltarea în cele mai bune condiţii a ceea ce realizase în cadrul departamentului. El avea o deosebită viziune practică asupra evenimentelor înconjurătoare şi acorda un profund respect şi o mare încredere fenomenelor oculte şi aspectelor iniţiatice, urmărind să îmbine cât mai bine şi mai cu folos elementele şi conjuncturile din viaţa fizică cu metodele subtile de acţiune. Precaut, colonelul Obadea îşi calcula mai întâi cu atenţie fiecare pas, înainte ca acesta să se dovedească a fi fatal; în situaţia şi poziţia sa, nu funcţia pe care o deţinea reprezenta marea pierdere, ci însăşi viaţa lui. Chiar dacă relaţiile sale cu Ceauşescu erau destul de bune, nu-şi putea permite totuşi nici o greşeală, deoarece ştia că dictatorul n-ar fi şovăit nici măcar o clipă să-l execute în cazul în care intenţiile sale ar fi fost demascate. „Lupii sunt mereu la pândă", obişnuia el să-mi spună.
___Bineînţeles că este vorba despre mult mai mult decât atât,
acest gen de departamente militare sunt practic vârful de lance secret al armatei oricărei ţări.
i
___Planul lui Obadea era relativ simplu: dacă, eventual, ar fi intervenit unele voci mirate sau întrebări incomode în legătură cu vizita de la Cernica, totul ar fi fost justificat prin „specificul activităţii"; ar fi invocat atunci unele „verificări" şi „experimente" foarte secrete. Dacă totul s-ar fi integrat în normal, misterul convorbirii noastre cu părintele Arsenic Boca ar fi rămas ştiut doar de trei persoane. Sfantul a murit după trei ani, în 1989, cu puţin timp înainte de Revoluţie; mai rămâneam eu însumi, care reprezentam o sursă relativ „blocată" pentru lumea exterioară. Desigur, în cazul unei anchete, lucrurile nu ar fi fost deloc simple, dar varianta respectivă i s-a părut colonelului ca fiind totuşi cea mai puţin periculoasă.
___Aş vrea să înţelegi, de asemenea, că Obadea a lăsat să treacă aproape şase ani până să se hotărască să aibă mai multă încredere în mine. Sunt sigur că a studiat foarte atent fişele doctorului Xien referitoare la persoana mea, m-a observat discret în diferite situaţii şi m-a supus indirect la anumite teste. Aşa se explică şi faptul că nu am fost mutat niciodată de la baza din B..., cum de altfel s-a petrecut cu toţi ceilalţi colegi ai mei care s-au perindat pe acolo. La Cernica am realizat spontan, intuitiv, că Obadea urmăreşte să mă pregătească în secret, să mă „formeze" pentru anumite planuri de viitor(să devină succesorul său la conducerea DZ, ceea ce s-a şi întâmplat). Această iniţiativă era uşurată de faptul că, la rândul meu, îl simpatizam pe colonel şi îi cunoşteam natura sinceră şi fondul bun pe care îl avea.
___Ceea ce îmi relata Cezar trezea fiori nebănuiţi în mine. Auzisem şi eu despre marele sfânt Arsenie Boca din Ardeal, de la Mănăstirea Sâmbăta şi ştiam că fusese foarte prigonit de regimul comunist. Veştile despre harul şi puterile lui divine făcuseră de mult înconjurul ţării, dar ele erau înăbuşite de ideologia şi acţiunea tipic comunistă. Pentru a împiedica masele de oameni să vină puhoi la El să fie binecuvântate, autorităţile îl strămutau adeseori pe ascuns la diferite mănăstiri, sau îl păzeau, nelăsându-l să vorbească oamenilor. Uneori, foarte rar, părintele Arsenie ajungea şi la Mănăstirea Cernica. Existau unele zvonuri că prezenţa ocazională a lui în acel lăcaş sfânt se datora intervenţiei unor personalităţi politice din acea Vreme, chiar din conducerea ţării, pentru ca ele să-l poată vizita şi să poată vorbi cu el în particular, fără să se expună unor mari riscuri(a venit si Ceauşescu personal la un moment dat). Chiar dacă nu politicienii erau cei care îl aduceau pe Arsenie Boca la Cernica, lângă Bucureşti, este totuşi un fapt binecunoscut că aceştia au avut de-a lungul anilor repetate întâlniri şi convorbiri particulare, în secret, cu părintele.
___În cazul deplasării colonelului şi a lui Cezar la Cernica, problema era puţin diferită; nu Cezar a fost cel care a solicitat întrevederea cu părintele Arsenie şi nu el a fost cel care dorea să afle în mod special ceva de la acesta. El trăise deja unele experienţe spirituale foarte profunde, pe care ascetul le-a intuit imediat atunci când l-a văzut, întâlnirea a fost, în mod sigur, una dintre cele mai stranii şi enigmatice care se pot închipui. Cezar a reluat firul povestirii.

 ___— Într-adevăr, în zorii acelei zile lucrurile apăreau într-o lumină destul de stranie la Cernica. Nimeni nu ştia ce se petrece, cine trebuia să vină, ce trebuia să urmeze. Această relativă agitaţie exista însă doar în exterior, printre credincioşii care aşteptau să li se permită accesul în mănăstire, fiind alimentată de incertitudini şi diverse alte zvonuri şi supoziţii. Am aflat ulterior că, la un moment dat, oamenii de acolo au fost străbătuţi de un fior la zvonul că părintele Arsenie ar putea fi arestat şi luat de acolo. Psihicul maselor de oameni este foarte labil şi el are o caracteristică lunară, de mare receptivitate. Anumite persoane şi unele organizaţii oculte cunosc metode şi procedee precise prin care pot influenţa în mod decisiv, fie numai şi la nivel verbal, părerile şi tendinţele marilor grupuri de oameni. De altfel, tocmai pe această caracteristică, de relativă inconştienţă a maselor umane, se bazează teoriile diversiunii, zvonurilor şi manipulării. Dacă, în plus, ele sunt susţinute de un suport de influenţare şi manipulare tehnologică - de pildă, prin intermediul emisiei unor unde energetice cu o anumită frecvenţă - atunci efectele sunt aproape garantate(se vorbeşte in mod  corect despre pericolele tehnologiei de control mental in anul 1986. Vă imaginaţi la ce nivel s-a ajuns in anul 2016? Amintim declaratia fostul Comandat al Armatei Române, General Mircea Chelaru: "cunosc si am vazut dispozitive plasate in principalele centre de risc major ale adunarii multimilor. Se numesc dispozitive psihotronice impotriva răscolalelor"Click pt detalii). Nu vreau să înţelegi de aici, însă, că spontaneitatea lipseşte cu desăvârşire în cazul maselor de oameni. Problema este însă mult mai complexă, deoarece metodele de manipulare care sunt folosite la nivelul planului fizic pot fi contracarate şi eliminate cu succes prin anumite acţiuni de natură pur spirituală, mai ales atunci când acestea sunt efectuate la unison de cât mai multe persoane.
___Dacă în cazul manipulării malefice oamenii devin oarecum robotizaţi şi mecanici în acţiunile pe care le execută, minţile lor fiind atunci practic înnegurate şi aproape inerte, în cazul acţiunii pozitive şi profund benefice, luminoase şi spirituale utilizând diverse metode iniţiatice, ei se vor bucura de o minunată libertate şi deschidere a orizontului individual. Atunci, oamenii încep să înţeleagă cu adevărat importanţa fundamentală a liberului arbitru pe care îl au. Tocmai în aceasta constă lupta unor grupări malefice oculte: suprimarea prin orice mijloace posibile a liberului arbitru al omului, a posibilităţii lui de a alege singur şi nemijlocit, a capacităţii de a se cunoaşte în profunzime şi de a afla adevărul existenţial.

___Dacă vei avea curiozitatea să analizezi măcar în parte sistemul social actual de informare, de conducere şi de administraţie în lume, vei putea să constaţi că totul în aceste direcţii există în vederea suprimării şi închiderii, a limitării individului şi nu în scopul dezvoltării, deschiderii şi cunoaşterii sale libere, aşa cum se afirmă în mod pervers prin intermediul diverselor sloganuri false. Nu mi-am propus acum să dezvoltăm această temă importantă de care, la urma urmelor, depinde însuşi viitorul omenirii, îţi voi oferi însă, mai târziu, alte detalii care să te facă să înţelegi mult mai profund sistemul complex de dominare a lumii. Pe moment, este suficient să-ţi spun că „microbul" care face să se instaureze „boala" fatală în viaţa omului este ignoranţa întreţinută în mod subversiv de anumite grupări oculte, precum şi lipsa voinţei individuale de a depăşi această „boală". Voi reveni însă, acum, la ceea ce îţi relatam cu privire la întâlnirea cu părintele Arsenie Boca.
Foarte focalizat asupra relatării sale, Cezar şi-a schimbat poziţia pe scaun şi a continuat imediat.
___— Am făcut o paranteză la faptul că oamenii începuseră deja să răspândească nişte zvonuri aberante. Adevărul a fost însă mult mai simplu. Nu-ţi voi reda convorbirea pe care am avut-o atunci cu părintele; de altfel, ea a durat mai mult de trei ore. Colonelul, aflând unele lucruri despre existenţa lui în viitor, şi-a abandonat treptat masca rigidităţii şi a inflexibilităţii pe care o dobândise în timp, ca urmare a deformării profesionale. Am să-ţi spun însă că Arsenie Boca făcea parte din acea categorie de oameni înţelepţi care, deşi deţin un corp fizic pe Pământ, au conştiinţa deja stabilită în Ceruri. Acel om mi-a lăsat cu adevărat o impresie foarte profundă şi puternică. Toate puterile şi forţele pe care le aveam sau le văzusem la alţii, nu valorau nici cât o nucă în faţa acelei măreţii sclipitoare, pure şi divine, care emana din fiinţa părintelui!!! Sfinţenia şi puterea lui de pătrundere în mintea şi sufletul omului erau extraordinare şi aceaste nu numai că se producea instantaneu atunci când te aflai în prezenţa lui, dar declanşau în propria ta fiinţă chiar un gen de bucurie şi aspiraţie care îţi determinau impulsul de a te oferi tu însuţi, în totalitate şi deliberat, cunoaşterii acelui sfânt! Era un sentiment inefabil, care avea legături directe cu cel mai profund resort spiritual al fiinţei noastre, care este etern, pur şi indestructibil.  (Ţineţi cont că această descriere admirativă este făcută de un militar instruit la cel mai înalt nivel PSI, Cezar Brad, care încă de la acel moment avea abilităţi de un nivel foarte ridicat şi văzuse multe alte abilităţi de nivel avansat, în domeniile militare în care activa!!)
___Metaforic vorbind, dacă asociezi calea până la acea sursă tainică din fiinţa noastră cu săpatul unei fântâni, atunci poţi să ştii că apa rece, limpede şi minunată la care vei ajunge este însăşi apa vieţii pe care o vei bea în eternitate. Arsenic Boca avea uimitoarea influenţă subtilă de a te face să intuieşti spontan prezenţa acelei ape din profunzimile fiinţei tale, cu mult înainte ca tu să ajungi la ea. În tine se năştea atunci, năvalnic şi înălţător, un sentiment copleşitor de iubire şi devoţiune şi aceasta era verificarea cea mai sigură a autenticităţii nivelului spiritual şi a harului divin la care ajunsese monahul. Datorită faptului că eu însumi aveam capacitatea de a simţi şi a cunoaşte în limite destul de largi oamenii cu care mă confruntam, mi-a fost destul de simplu să realizez nuanţele foarte fine ale radiaţiei psihice extraordinare pe care o manifesta Arsenie. Cunoaşterea lui era instantanee şi atât de profundă, încât ea provoca în cel din faţa lui, de cele mai multe ori, adevărate trăiri catarthice, însă chiar şi aceste emoţii apăreau în conformitate cu posibilităţile şi aspiraţia fiecăruia.
___Senzaţia pe care am trăit-o acolo, după ce am intrat în chilia lui, a fost aceea a unui sentiment de profunzime abisală a cunoaşterii, care nu era însă disociată de iubirea pură. Nu vreau, totuşi, să intru în domeniul abstract al unor observaţii de natură metafizică; nu cred că ţi-ar fi de prea mult folos în această fază şi nici nu ştiu dacă le-ai putea înţelege în întregime. De obicei, timpul lor vine după ce au fost făcuţi deja câţiva paşi importanţi în această direcţie. Majoritatea oamenilor este însă fixată în  rutină zilnică şi în participarea la activităţile mondene, încât astfel de idei - cum ar fi, de pildă, aceea a relaţiilor dintre cunoaştere şi iubire - ajung să i se pară de-a dreptul aberante şi nebuneşti, în cel mai bun caz, ai putea să te alegi cu unele comentarii şi observaţii ale celor din jur, care sunt făcute de pe o poziţie aşa-zis „superioară", pentru a te determina să înţelegi că greşeşti. Aceşti oameni, practic, mor de sete, ca să mă refer tot la exemplul dinainte, dar ei nu-şi dau seama de aceasta. Părintele Arsenie era expresia vie, inefabilă, a unuia care a ajuns să trăiască cu adevărat în fericirea cea mai pură. După gradul de înţelegere şi receptivitate individuală, cei care se aflau în preajma lui puteau să resimtă ei înşişi unele crâmpeie din această fericire totală, aşa cum un diapazon vibrează singur atunci când se află lângă pianul care scoate sunetul notei caracteristice diapazonului. Influenţa subtilă benefică, răbdarea şi compasiunea pot transforma chiar şi sufletele cele mai înnegurate, dacă nu sunt malefice.
___In ceea ce-l privea pe colonelul Obadea, el a rezonat aproape de la început cu influenţa tainică, subtilă, a părintelui. Cu o bunătate nesfârşită, Arsenie Boca l-a sfătuit cum să procedeze pentru a evita vremurile tulburi care vor urma. În ceea ce mă priveşte, după ce am intrat în mica încăpere am observat că, mult timp după aceea, părintele nu mi-a aruncat nici măcar o privire, ca şi cum n-aş fi existat acolo. Cam după o oră şi jumătate, timp în care colonelul a ascultat stupefiat cuvintele sfântului, acesta s-a întors spre mine şi mi-a spus că, în cazul meu nu este necesar să-mi spună ceva anume, deoarece eu am găsit deja drumul spre lumină şi voi fi ajutat în continuare să-l urmez fără şovăire. A indicat apoi cu precizie modalităţile în care Obadea şi cu mine trebuie să conlucrăm pentru a avea succes în acţiunile viitoare care aveau să fie foarte importante, prin revelarea anumitor dovezi care vor ului întreaga lume şi care vor fi descoperite după aproape douăzeci de ani. Deşi mă aflam în acele momente într-o stare de absorbţie interioară profundă, atunci când părintele a făcut acea prezicere am fost scuturat de un fior puternic în întreg corpul, care a determinat în mintea mea apariţia unor intuiţii şi corelaţii foarte complexe.

___Aici Cezar se opri câteva clipe, gânditor. Eu devenisem puţin agitat şi încordat.
___— Înseamnă că părintele Arsenie a vorbit şi despre mine, adică despre faptul că te vei întâlni cu mine, că îmi vei povesti toate acestea şi că îmi vei propune să public o carte cu aceste evenimente? l-am întrebat eu pe Cezar.
___El zâmbi uşor, dar a continuat să păstreze o atitudine concentrată.
___— Ne-a indicat faptul că vom găsi modalităţi potrivite de a sădi mai întâi seminţele şi apoi de a creşte şi dezvolta florile transformării spirituale ale acestui popor. Da, a precizat că vor fi publicate informaţii care vor avea un rol important în acest proces, însă aspectele secundare care au ţinut de realizarea acestui fapt, incluzând aici alegerea ta şi celelalte elemente, ţin de planificarea pe care am făcut-o eu însumi şi modul în care am gândit această acţiune.
___— A spus ceva despre marea descoperire(se referă la descoperirea din Bucegi) care va fi făcută şi unde anume? am insistat eu.
___— Nu, nu a precizat nimic în acest sens; a spus că se va petrece în mod sigur în ţara noastră şi că va avea un impact atât de mare, încât nu mai este nevoie să ştim alte detalii. Dar a repetat de mai multe ori că va fi o luptă acerbă. Nu ştiu însă la ce s-a referit.
___Acum pot spune că prezicerea părintelui Arsenie Boca s-a adeverit cu mare exactitate. Aşa după cum se va vedea mai departe, uluitoarea descoperire a fost realizată în anul 2003, la şaptesprezece ani de la memorabila întâlnire din Mănăstirea Cernica. Ea a zguduit efectiv eşafodajul politic, ştiinţific şi religios al celei mai mari puteri actuale, care sunt Statele Unite ale Americii. A instituit imediat cel mai teribil secret mondial şi a implicat o luptă diplomatică teribilă şi presiuni politice extraordinare, deoarece România a dorit să prezinte această descoperire lumii întregi. Prin specificul ei, descoperirea ameninţă însăşi influenţa politico-ideologică a Vaticanului şi spulberă iremediabil atât concepţia antropologică a ştiinţei moderne, cât şi ideile despre istoria planetei noastre şi a omenirii.

http://fortaspirituluidacic.blogspot.ro/2014/08/uriasii-stramosii-dacilor-descoperirea.html
                          ______  http://topinfopost.com/2014/05/18/bucegi-mountain-alien-base

___Atunci când mi-a relatat despre discuţia cu Arsenie Boca, Cezar nu cunoştea nici el natura descoperirii care avea să fie făcută, unde şi când va  avea ea loc,  deoarece convorbirea noastră s-a desfăşurat pe la începutul anului 2002. Felul în care s-au precipitat însă evenimentele, incredibilele conexiuni şi sursele care au concurat la realizarea descoperirii îmi dau posibilitatea acum, când cunosc toate elementele implicate, să am o viziune fascinantă şi de ansamblu a întregului angrenaj, uluitor de complex, care a condus la momentul epocalei descoperiri. Ea apare astfel ca un punct-focar, ca o primă „staţie" foarte importantă pe calea transformării conştiinţei umanităţii şi mi se pare cu atât mai remarcabil şi sugestiv faptul că ea s-a produs în România!
___Aşa după cum se va vedea, descoperirea reprezintă de fapt o „antecameră" la alte realităţi chiar mai tulburătoare, pe care Cezar, împreună cu o echipă de specialişti formată din reprezentanţi ai SUA şi ai României, le-a investigat în cadrul unei „mari expediţii" pe parcursul unui an (din luna octombrie 2003, până în luna iulie 2004). Deoarece am fost la locul descoperirii, cunosc în ansamblu natura şi locaţiile acestei expediţii care a fost efectuată. Problema publicării acestor informaţii rămâne totuşi foarte controversată. Iniţial, statul român a vrut să anunţe această descoperire lumii întregi şi să o pună la dispoziţia cercetătorilor. Se considera că aceasta nu mai reprezenta neapărat o problemă de interes naţional, ci una de interes mondial! Lupta de culise pentru a împiedica această dezvăluire de o importanţă excepţională pentru omenire a fost determinată de intervenţia majoră a SUA. Deliberările diplomatice, argumentele pro şi contra, precum  şi promisiunile  sau ameninţările au durat aproximativ două luni (august-sep-tembrie, 2003). În urma unui acord ultra-secret care a fost semnat între cele două state, România s-a angajat să nu prezinte lumii întregi descoperirea de pe teritoriul ei. Printre altele, primirea în NATO care s-a efectuat în grabă, în primăvara lui 2004, a făcut şi ea parte din pachetul secret de „compensaţii" pentru  această hotărâre, în acest context, plasarea unor baze militare americane pe teritoriul României poate să devină o certitudine în următorii ani, constituind un control puternic pentru locaţia din Munţii Bucegi. Aspectele sunt foarte complicate şi secrete.

                                                 http://fortaspirituluidacic.blogspot.ro/2014/08/uriasii-stramosii-dacilor-descoperirea.html
___Cu toate acestea, „mişcările de culise" ale SUA trebuie să se desfăşoare cu mare precauţie, pentru a nu atrage prea repede nedumeriri şi întrebări stânjenitoare din partea celorlalte state şi puteri ale lumii, care ar putea observa dar nu ar înţelege interesul Americii pentru România.
___Secretul descoperirii a fost practic absolut. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva, „sarcina" asigurării lui fiind preluată în mare parte de americani. Voi descrie la timpul potrivit aceste aspecte, dar pot să afirm anticipat că nu există nici un document, scris, filmat sau fotografiat, care să fi părăsit zona descoperirii. A fost construit un hangar subteran imens, pentru depozitarea şi manipularea echipamentului tehnic precum şi a dovezilor. Este ca o adevărată uzină, complet utilată, iar ideea construirii lui s-a dovedit foarte inspirată. Totuşi, din informaţiile pe care le deţin, România nu şi-a luat un angajament definitiv în ceea ce priveşte menţinerea secretului marii descoperiri, însă termenii contractuali nu îmi sunt deocamdată cunoscuţi, în prezent, metodele care sunt folosite pentru anihilarea oricărei tentative de a cunoaşte ceva despre această descoperire sunt dezinformarea şi lipsa oricăror dovezi materiale. Sarcina nu este uşoară, însă din câte ştiu, ea a fost realizată cu succes până în prezent, în opinia mea, însă, această stare de lucruri nu poate continua mult timp de acum înainte. Vom analiza însă aceste aspecte după ce voi prezenta toate elementele care au condus în mod gradat la efectuarea acestei descoperiri de excepţie pe teritoriul României.
___— Ideea era de a nu face paşi greşiţi tocmai în acea perioadă, în care dictatorul începuse să se simtă „încolţit", a continuat Cezar relatarea sa. Părintele Arsenie ne-a explicat apoi că Ceauşescu îl vizitase de două ori, în mare taină şi cu toate precauţiile necesare. Ultima dată venise acolo cu câteva luni în urmă. Voia să cunoască evoluţia puterii sale în stat, deoarece apăruseră deja unele semnale îngrijorătoare de instabilitate a sistemului politic, economic şi social, atât în ţară cât şi în alte teritorii ale blocului comunist. Monahul i-a specificat atunci că, dacă va continua să conducă ţara prin aceleaşi metode inumane ca şi până atunci, îşi va pierde brusc viaţa, într-un mod violent. Aflând aceasta, Ceauşescu s-a enervat cumplit şi a făcut o adevărată criză de isterie, care însă nu l-a impresionat pe Arsenie Boca. L-a ameninţat pe părinte şi a plecat teribil de supărat şi furios. Părintele ne-a dezvăluit că ştie de faptul că i se doreşte moartea şi că acţiunile mârşave în acest sens au început imediat după întrevederea pe care a avut-o cu dictatorul. Ne-a mărturisit, de asemenea, că nu va mai dura mult timp şi va pleca spre împărăţia Tatălui Ceresc, dar că va părăsi această lume datorită unui complot mişelesc, al cărui scop va fi acela de a-l otrăvi. Totuşi, el nu va împiedica aceasta, deoarece atunci misiunea lui spirituală pe pământ va fi deja terminată.

___Apoi a scos dintr-un cufăr o carte groasă şi foarte uzată, scrisă în greaca veche, care provenea de la sfinţii creştini de la muntele Athos. „În ea, ne-a spus părintele Arsenie, se găseşte descrierea hidrei cu răsuflarea otrăvitoare, care va urmări prin toate mijloacele să împiedice Lumina şi Voinţa Dumnezeiască. Voi trebuie să înfruntaţi cu înţelepciune această ameninţare şi înţelepciunea vă va fi dată vouă, precum şi la mulţi alţii, pentru a răpune Răul. Veţi vedea şi veţi înţelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituţiile statului, în conducerea lui şi mai ales în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiş chiar şi în sânul bisericii, murdărind multe suflete de aici. Aproape că oamenii îşi vor pierde speranţa. Doar cei care îşi vor păstra credinţa adevărată vor fi salvaţi şi mare va fi atunci Slava lui Dumnezeu peste ei."
___Apoi, părintele Arsenie a dezvoltat subiectul şi a spus că această lucrare diavolească nu este ceva care a apărut în vremurile noastre, ci ea durează din antichitate, de sute şi chiar de mii de ani în urmă, pregătind încetul cu încetul terenul pentru lupta finală care se apropie. Planul „lucrării diavoleşti" este minuţios şi, prin puterea banilor şi a viciilor, între care trufia, minciuna, prefăcătoria, intriga şi omorul sunt cele mai importante, cei care o săvârşesc au ajuns destul de aproape de ţelul lor principal, care este  controlul şi dominarea întregii lumi. Aici, însă, părintele a făcut o afirmaţie neaşteptată, care a avut darul să ne şocheze într-o oarecare măsură. El a spus că, în mod paradoxal şi într-un interval de timp scurt, atenţia lumii se va concentra asupra ţării noastre, datorită schimbărilor extraordinare care vor avea loc şi a semnelor specifice care vor depăşi cu mult puterea limitată de înţelegere a cunoaşterii materialiste. Arsenie Boca a mai precizat că toate acestea se vor face întru voia lui Dumnezeu, pentru că totul este ciclic şi trebuie să se întoarcă de acolo de unde a pornit.
___Am fost nevoit să remarc cu o anumită tristeţe, în unele discuţii tangenţiale pe seama acestui subiect cu diferite personalităţi sau oameni din high-life-ul bucureştean ori din elita intelectuală românească, faptul ca atitudinea acestora era mai ales ironică sau, în cel mai bun caz, nepăsătoare. Evident, nu ne putem aştepta ca acele previziuni să trezească imediat din „amorţeala" lor sufletească pe cei care sunt robiţi condiţiilor exterioare de lux, confort, bogăţie, influenţă şi putere. Există totuşi şansa ca măcar o parte din aceştia să-şi pună anumite întrebări cu privire la viaţa pe care o duc şi la natura acţiunilor pe care ei le săvârşesc în lume. Cu alte cuvinte, exista totuşi o şansă ca ei să devină mai maturi şi mai responsabili, deoarece este ştiut faptul că transformarea condiţiilor de existenţă a unei naţiuni implică în primul rând transformarea conştiinţei individuale a membrilor care o formează.
___Aceasta se realizează mai ales prin viziunea şi perceperea vieţii de pe poziţii superioare, care sunt determinate de cu totul alte principii şi idealuri decât cele impure, josnice şi grosiere. Cele mai importante modalităţi de a realiza o rapidă transformare de stare a conştiinţei, chiar la nivel naţional şi mondial, sunt iubirea şi altruismul în forma lor pură şi nedisimulată. Pentru cei sensibili, care au inima curată şi intenţii bune, această observaţie simplă poate să însemne un argument de bun simţ, care implicit susţine şi confirmă credinţa pe care ei o poartă în suflet. Dar pentru cei orgolioşi, materialişti şi egoişti, o astfel de idee poate să constituie cel mult o glumă, dacă nu un semn de „neadaptare la realităţile actuale" a celor care o susţin, în primul rând, a iubi în mod sincer şi a-i ajuta pe ceilalţi semeni atunci când trebuie, fără a pretinde nimic în schimb, contravine ideilor despre viaţă şi despre felul în care acei oameni s-au obişnuit să trăiască; practic vorbind, Dumnezeu şi lucrurile sfinte nu ocupă nici un loc în viaţa lor. În al doilea rând, problemele de cult, religiile, biserica şi, în general vorbind, aspectele spirituale, sunt privite de marea lor majoritate ca un fel de „umplutură", un gen de factor necesar pentru echilibrarea societăţii.

___Părintele Arsenie a punctat în mod concis principalele probleme care vor interveni în viitorul apropiat al României, dar ne-a sfătuit să nu renunţăm la drumul pe care l-am început, indiferent de greutăţile pe care le vom întâmpina. Ceea ce m-a frapat atunci era faptul că el vorbea mereu la plural despre ceea ce trebuie să făptuiesc eu împreună cu Obadea, considerând aceasta ca un lucru firesc. Viitorul avea să confirme cu prisosinţă că a avut perfectă dreptate. La sfârşitul întâlnirii a încheiat brusc, privindu-l ţintă pe colonel: „Mă bucur că ai avut credinţă în inimă şi mi-ai urmat chemarea din vis. Mergeţi acum cu Dumnezeu şi slava Lui să fie cu voi!".
___După ce am plecat de acolo, colonelul Obadea mi-a explicat că în urmă cu o săptămână avusese un vis foarte ciudat, în care părintele Arsenie îi apăruse înconjurat de o lumină orbitoare şi îl chemase în mod ferm, împreună cu mine, la Mănăstirea Cernica! Din acel moment am simţit un impuls şi o credinţă aparte în inimă, precum şi o stare de fericire delicată care nu a mai dispărut. Ceea ce a urmat în antrenamentele secrete de la baza din B... nu a făcut decât să mă pregătească cât mai bine pentru evenimentele care aveau să intervină în viaţa mea în următorii cincisprezece ani.
___Sursa: Descoperirea din Bucegi, Radu Cinamar (Click aici pt a descărca cartea originală integral. Inchideti fereastra care apare, apoi mergeţi la butonul din dreapta sus şi selectaţi opţiune Direct Download )
================================ *** ==============================


___Dacă aţi ajuns până aici însemnă că aceste informaţii şi adevăruri v-au suscitat interesul. Pentru toţi cei care simt dacic, care înţeleg lucrurile la un nivel superior, şi vor să facă ceva pentru viitorul lor, pentru poporul român şi pentru România, acesta este un bun prilej să ne întâlnim şi să ne cunoaştem. Ca atare, dacă vreţi să aflaţi mai multe şi să vă implicăţi mai mult, toţi cei care aveţi rădăcini dacice, care înţelegeţi lupta în care ne aflăm şi cauzele problemelor noastre, ne puteţi contacta oricând la această adresă: esentialnewsnetwork@gmail.com

___În continuare urmează o serie de întrebări esenţiale care le adresez cu acesată ocazie în primul rând Departamentului Zero, apoi Armatei Române precum şi oricăror altor  structuri operative pozitive din statul Român, care au caracter vertical şi vor să facă ceva pentru ţara şi poporul lor. Cu siguranţă sunteţi conştienţi că de 26 de ani, de la nivelul de percepţie publică, nu se vede nici un fel de acţiune combativă şi constructivă din interiorul sistemului. Şi atunci se ridică două mari întrebări: Prima este ce faceţi şi ce aşteptaţi?
___A doua mare întrebarea este cum a fost posibil să se ajungă unde am ajuns în prezent că popor, în ciuda ajutorului imens pe care l-aţi primit inclusiv de la Sfântul Arsenie? Aţi ştiut practic viitorul, cum este posibil să se ajungă la ce s-a ajuns? Fostul director SRI Radu Timofte a fost asasinat pentru că a vrut să facă publică Descoperirea din Bucegi(click pt detalii). România a devenit o prioritate în sens neagativ pentru oculta mondială. Descoperirea din Bucegi şi alte descoperiri ancestrale au ajuns în mâinile Armatei SUA. România e o colonie americană la modul oficial. Ţara este devastată şi distrusă sistematic pe toate planurile, începând din 1990. Pădurile, ultima comoară(sensul nu e poetic, voi ştiţi bine la ce mă refer), sunt decimate. Manipularea mediatică atinge perfecţiunea. Poporul a fost dezintegrat iar tehnologia de control mental a afectat grav liberatea de alegere la nivel colectiv. Suntem sub ocupaţie economică şi militară, iar în războiul care va veni se urmăreşte să dispărem de tot, nu doar noi, dar noi printre primii.(Înţelegeţi că întrebarea trebuie pusă chiar dacă s-ar cunoaşte răspunsul fie parţial, fie în toată complexitatea lui)

___Amintim din cele scrise în carte următoarele afirmaţii:

___”Schimbarea la care aspira aproape toată lumea(se referă la revoluţia din 1989) - şi populaţia, şi unii şefi politici sau militari - era iminentă, însă ea trebuia să se producă în condiţii de maximă securitate, pentru a se împiedica astfel eventualele eşecuri.”
___Având în vedere faptul atât faptul că revoluţia s-a transformat într-o lovitură de stat sângeroasă cât şi ce a urmat după, este clar că a fost un eşec total, în ciuda tuturor pregătirilor!
___“Voi trebuie să înfruntaţi cu înţelepciune această ameninţare şi înţelepciunea vă va fi dată vouă, precum şi la mulţi alţii, pentru a răpune Răul.”
___Pentru a răpune Răul până când nu ajunge să crească. Acum, fiind lăsat să se dezvolte liber şi nestingherit, mai ales în ultimii 26 de ani, a ajuns să copleşească tot.

___“Cu alte cuvinte, exista totuşi o şansă ca ei să devină mai maturi şi mai responsabili, deoarece este ştiut faptul că transformarea condiţiilor de existenţă a unei naţiuni implică în primul rând transformarea conştiinţei individuale a membrilor care o formează.“
___Aici este şi posibilul răspuns, deşi el în fapt ţine de zona de acţiune informativă şi operativă al DZ. În cadrul armatei şi a serviciilor, mai ales la nivelul cel mai înalt, există o viziune extinsă asupra realităţii. Acolo se ştie că ne aflăm într-un război permanent. Se ştie cine luptă, cu cine luptă, ce instrumente foloseşte şi cu ce scop. Acolo lupta cu răul, sub mai multe forme, e o realitate concretă, nu o legendă. Se mai ştie şi faptul că la nivelul actual de ignoranţă la care este menţinută majoritatea omenirii şi a poporului român, realitatea a devenit aproape incomprehensibilă.
___Pare că totul este prea dificil şi prea complex, că adversarul are o poziţie inatacabilă, o formă superioară de organizare şi mijloace de acţiune care nu pot fi contracarate. Doar pare, este o aparenţă atent întreţinută.
___O logică superioară afirmă că există o soluţie pentru orice problemă. Nu înseamnă că soluţia este accesibilă oricui şi oricum, dar ea există. Ca atare, există un răspuns şi pentru situaţia în care ne aflăm.
___Veţi găsi răspunsul acolo unde vă aşteptaţi mai puţin. Dar trebuie să căutaţi atent şi să ştiţi ce anume căutaţi, deoarece soluţia nu riscă să îşi dezvăluie poziţia strategică tuturor inamicilor. Soluţia este undeva în mijlocul poporului român, şi o puteţi găsi dacă o căutaţi.  Ea vă caută pe voi, dar ştiţi prea bine că sunteţi inaccesibili. Ca atare, primul pas în vederea creării unei alianţe strategice se poate face doar dintr-o singură direcţie.

___Acest mesaj se adresează exact acelui număr foarte redus de oameni care îl poate decripta corespunzător. Ca fapt divers, din numărul de accesări şi după interesul acordat acestui articol şi subiectelor conexe, cine poate înţelege ar trebui să înţeleagă multe.
Ca un test, vă garantez dinainte un număr de accesări #foarte mare#. De ordinul zecilor de mii.
UPDATE: La doar 72 de ore de la publicare, doar pe Facebook:
428 share,
31,789 people reached


 
================================ *** ============================== 

5 comments:

  1. Cand i-a alungat Dumnezeu pe "Adam si Eva" din Rai, a pus "ingerii cu sabie de foc valvaitoare" sa pazeasca intrarea spre Rai. Ei bine, se pare ca oamenii au ajuns destul de destepti incat sa gaseasca acele anomalii fizico-gravitationale care marcheaza "o gura de rai", adica oricare dintre cele probabil sapte intrari in Raiul din "interiorul" Pamantului. Si au incercat sa intre... Dar cum deschiderea oricarei dintre aceste intrari inseamna cutremurarea pamantului si aratarea Paznicilor, adica a ingerilor insarcinati cu paza lor... iata de ce s-a intamplat ceea ce s-a intamplat in "experimentul" (care de fapt a fost o fortare de intrare prin efractie!) descris mai sus. Si totul a fost ars de "sabia de foc valvaitoare"! Aviz viitorilor amatori!!!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Foarte adevarat tot ce spuneti! Asta s-a intamplat cu multi dintre cei care au incercat sa puna mana pe Mostenirea Strabunilor Daci. Si fara tradare din interior,chiar nu ar fi reusit nimeni sa puna mana pe absolut nimic!

      Delete
  2. Sant increzator inputrea lui dumnezeu si cred cu tarie ca ne-va ajuta in trezirea poporului roman si in izbanda iubiri.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Dumnezeu ajuta si a ajutat mereu! Dovada iubirii trebuie sa o faca oamenii, luptand pentru aceste pamanturi sfinte si pentru mostenirea Strabunilor Daci...

      Delete
  3. si impotriva acelor arme psihotronice care presupun ca emit intr-o anumita banda nu exista o alta banda care sa acopere frecventa respectiva sa o "desfinteze" ?!

    ReplyDelete